Trei românce în şaptele ideal al Mondialelor
Selecţionata feminină de handbal a României, care a câştigat Campionatul Mondial de junioare din Macedonia, are trei reprezentante în echipa ideală a competiţiei. Pivotul Lorena Ostase, centrul Cristina Laslo şi interul stânga Bianca Maria Bazaliu sunt cele trei jucătoare române alese de un juriu de experţi ai Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF).
Articol de Adrian Schindarli, 4 august 2014, 13:03
Emily Bolk (Germania) a fost desemnată cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial. România a învins Germania cu scorul de 32-21, ieri, în finala de la Ohrid, după ce a avut 7-1 şi a condus cu 15-7 la pauză.
,,A fost cel mai greu turneu din viața mea și vreau să spun că fetele au fost niște luptătoare. În primul rând, am crezut din primul meci că vom ajunge în finală, ne-am dorit enorm de mult asta”, a spus Cristina Laslo după finală.
,,Acest titlu mondial are o valoare inestimabilă, pentru handbalul românesc va conta foarte mult în viitorul apropiat și cel îndepărtat.”, a spus şi preşedintele federaţiei române de handbal Alexandru Dedu, continuând: ,,Ca să fiu sincer, m-am relaxat încă din minutul 5, atunci când am văzut cum joacă fetele, am văzut că lucrurile merg pe un făgaș bun. Am vibrat cu ele, dar n-am avut emoții”.
În finala mică a CM, Danemarca a învins Muntenegru cu 20-19.