Trei „vestici”, printre jucătorii convocați de Roșu, la Naționala Under 19
Selecționerul naționalei Under 19, Laurențiu Roșu, a anunțat cei 20 de jucători convocați pentru prima rundă de calificare la turneul final din 2020, care va avea loc în Irlanda de Nord. Trei dintre aceștia provin de la divizionarele secunde UTA și ASU Politehnica Timișoara.
Articol de claudiusav, 25 septembrie 2019, 19:10
David Miculescu (foto) și Damian Isac (de la UTA), respectiv Călin Popescu (de la ASU Politehnica) fac parte din lotul care se va deplasa în Serbia, gazda Grupei 2 calificare, pe 8 octombrie. Reunirea echipei va avea loc pe 1 octombrie, la Timișoara, unde se vor pregăti până pe 6 octombrie, când este programată deplasarea spre Belgrad.
„Tricolorii” vor juca, în primul meci cu reprezentativa Serbiei (pe arena celor de la FK Čukarički), apoi vor înfrunta Spania și Lituania, pe arenele celor de la FK Rad și FK Zemun.
La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe și cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.