Turneul de la Roland Garros, amânat pentru toamnă
Turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, era prevăzut în perioada 24 mai – 7 iunie, a fost reprogramat în intervalul 20 septembrie – 4 octombrie.
Articol de Adrian Schindarli, 17 martie 2020, 18:41
„Pentru a garanta sănătatea şi siguranţa tuturor celor implicaţi în pregătirea turneului, Federaţia franceză de tenis a decis ca în acest an competiţia să aibă loc în perioada 20 septembrie – 4 octombrie”, a precizat într-un comunicat Federaţia franceză de tenis, citat de Agerpres. „În timp ce nimeni nu poate prezice astăzi care va fi situaţia legată de sănătate pe 18 mai (când erau programate să înceapă calificările), măsurile restrictive aflate în vigoare fac imposibilă pregătirea şi organizarea competiţiei la datele pe care le stabilisem iniţial”, a adăugat sursa citată.
Noul acoperiş al terenului principal Philippe Chatrier a fost deja instalat, dar încă nu este pus încă în funcţiune şi necesită mai multe teste până la finele lui aprilie, a precizat Federaţia.
Anul trecut, competiţia a fost câştigată de spaniolul Rafael Nadal, la masculin, şi de australianca Ashleigh Barty, la feminin.
România a avut trei câştigători la simplu, Ilie Năstase (1973), Virginia Ruzici (1978), Simona Halep (2018).