Un american, campion al Finlandei, va juca pentru BC Timișoara
Baschet Club Timișoara a anunțat astăzi transferul jucătorului american Kelvin Lewis. Acesta joacă pe postul 2, are 26 de ani, 1.95 m, și vine de la campioana Finlandei, Tampereen Pyrintö.
Articol de Adrian Schindarli, 24 iunie 2014, 19:15 / actualizat: 24 iunie 2014, 21:02
Americanul este cel de-al treilea campion en-titre care sosește la formația bănățeană, după Vladimir Tica, de la CSU Ploiești, și Milos Pesic, care a câștigat titlul în Georgia, cu Dinamo Tbilisi.
Antrenorul timișorenilor, Dragan Petricevic, spune că Lewis corespunde principiului potrivit căruia BCT a făcut transferurile în această vară. “Am adus la echipă campioni, jucători cu mentalitate de învingători” a spus Petricevic. Lewis a jucat în sezonul recent încheiat 55 partide pentru Pyrintö, cu medii de 14,0 puncte, 4,4 recuperări, 1,1 pase decisive/meci.
Kelvin Lewis este al șaselea stranier din lotul alb-violeților, care vor relua pregătirile la finele lunii viitoare.