Un bănăţean elimină Steaua din Liga Campionilor
Cu Cosmin Moţi factotum – fundaş, marcator, portar – formaţia bulgară Ludogorets Razgrad a acces în premieră în grupele Ligii Campionilor.
Articol de Adrian Schindarli, 28 august 2014, 08:45
Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor la fotbal, după loviturile de la 11 metri. Aseară, în Bulgaria, Ludogorets Razgrad a trecut de Steaua cu 1-0, printr-un gol marcat de Wandersson, în minutul 90, scor păstrat şi după 120 de minute.
La loviturile de departajare, poarta bulgarilor a fost apărată de reşiteanul Cosmin Moți, după ce goalkeeperul gazdelor, Stoianov, a fost eliminat în minutul 119, la un fault ca ultim apărător la o incursiune excepțională a fundașului central Varela.
Moţi a și executat și marcat primul penalty de departajare, apoi a parat două din cele șapte lovituri de la 11 metri, cele trase de Pârvulescu și Râpă, astfel că Ludogorets a câştigat seria de departajare cu 6-5.
Steaua va evolua în grupele Ligii Europa, unde vor încerca astăzi să ajungă alte două echipe româneşti, în urma partidelor:
Astra Giurgiu – Lyon (2-1), de la ora 19,45
Dinamo Zagreb – Petrolul (3-1), de la 22,00.