Un club important al Bulgariei, exclus din prima divizie
Litex Loveci, fosta echipă a antrenorului român Laurenţiu Reghecampf, a fost exclusă din campionatul Bulgariei după ce jucătorii săi au părăsit terenul, în semn de protest faţă de deciziile arbitrilor, la meciul cu Levski Sofia, disputat sâmbătă, a anunţat Federaţia bulgară de fotbal.
Articol de Gabriel Toth, 16 decembrie 2015, 17:31
‘Era singura decizie posibilă, conform regulamentului disciplinar’, a declarat preşedintele Comisiei de disciplină a BFU, Iuri Kucev.
Litex evolua în 10 oameni atunci când arbitrul Gheorghi Iordanov a eliminat un al doilea jucător de la Loveci şi a acordat un penalty în favoarea lui Levski, cu câteva momente înainte de finalul primei reprize, făcându-l pe managerul sportiv Stoicio Stoilov să ordone fotbaliştilor de la Litex să părăsească terenul.
Litex Loveci, unul dintre cluburile de succes din fotbalul bulgar în ultimele două decenii, după ce a câştigat patru titluri naţionale şi patru Cupe ale Bulgariei începând din 1998, a primit şi o amendă de 20.000 de leva (11.167 dolari).