Un mijlocaș de 39 de ani, păstrat de ASU Politehnica! Sorescu, alături de Adi Petre la Esbjerg
Divizionara secundă ASU Politehnica și-a stabilit lotul pentru cantonamentul de la Săcele, care va începe mâine și va dura până în 22 iulie. În lotul de 22 de jucători pe care alb-violeții îl deplasează în județul Brașov se regăsesc și patru fotbaliști care au susținut probe în ultimele săptămâni. Printre ei, veteranul Alin Crișanov, în vârstă de 39 de ani, care în deceniul trecut a evoluat la vechile Poli și UTA.
Articol de Gabriel Toth, 10 iulie 2017, 21:19
Celelalte noutăți sunt portarul Emanuel Fișteag (20 de ani – fost la Național Sebiș), fundașul dreapta Grigore Turda (19 ani – fost la FC Zalău) și fundașul central Ionuț Coadă (20 ani – fost la UTA II).
Iată lotul pe care antrenorul Bogdan Andone îl deplasează în cantonament:
Markos Gakos, Emanuel Fișteag, Ricardo Filip (portari), Radu Motreanu, Grigore Turda, Dănuț Bilia, Ioan Mera, Carol Taub, Ionuț Coadă, Florin Lazea, Mădălin Stancu, Andrei Țugui, Marco Giuricici, Alin Ignea, Răzvan Ghinescu, Alex Birău, Cătălin Bădăuță, Marius Staicu, Ionuț Plămadă, Alin Bîte, Darius Neamțu, Alin Crișanov.
Timișorenii și-au stabilit patru amicale pe parcursul stagiului de pregătire. Primul va avea loc miercuri, de la ora 18:00, cu Precizia Săcele, formație din Liga a IV-a a județului Brașov.
În altă ordine de idei, ASU Poli s-a despărțit de Deian Sorescu. Tânărul mijlocaș de bandă a fost transferat de gruparea daneză Esbjerg, la care a ajuns, în această vară, și fostul golgheter al UTA-ei, Adrian Petre. Clubul timișorean va primi o sumă de bani pentru fotbalistul în vârstă de 19 ani, care se mai afla sub contract cu alb-violeții până în vara anului viitor.