Un nou caz de dopaj în care e implicat arădeanul Sorin Mîneran
Atletul arădean Sorin Mîneran (CS Universitatea Arad) a fost depistat pozitiv la un control efectuat de către Agenţia Naţională Anti-Doping la finalul Campionatului Național de maraton, unde fusese declarat campion.
Articol de Gabriel Toth, 23 decembrie 2016, 08:40
Arădeanul nu a fost deocamdată sancționat, fiind așteptată o decizie a forului antidoping. „Nu ştiu când va fi programată şedinţa în cazul Mîneran, probabil în ianuarie, dar repet, nu avem informare oficială în cazul lui”, a declarat secretarul FR de Atletism, Ion Buligă.
Mîneran a mai fost suspendat în 2010, pentru o perioadă de doi ani, pentru că a folosit o substanţă interzisă, testosteron.