Un nou complex pentru Halep, Johanna Konta…
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a treia favorită, a fost învinsă de britanica Johanna Konta cu 3-6, 7-6, 6-2, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida). Halep (25 ani), numărul cinci mondial, a avut câteva momente favorabile de a tranșa meciul, dar nu a reușit să profite de ele și a cedat în cele din urmă după două ore și jumătate.
Articol de Viorel Jurcut, 29 martie 2017, 22:50
Simona a revenit recent după o lună de pauză și nu este la un nivel fizic prea bun, astfel că a făcut față greu în setul decisiv. Halep a avut 3 ași, la fel ca britanica, a comis 7 duble greșeli, față de 6 făcute de Konta, a avut 24 de winners (26 Konta), însă a avut nu mai puțin de 41 de erori neforțate (27 Konta).
Konta (25 ani, 11 WTA), a câștigat ambele meciuri cu Halep, precedentul fiind în 2015, la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5. Cele două jucătoare se vor înfrunta din nou mai mult ca sigur meciul de Fed Cup de la Mamaia, de luna viitoare.