Un nou termen în cazul Keita…
Comisia de Disciplină din cadrul FRF va studia din nou, la ședința de mâine, contestația depusă de formația de Liga a III-a Național Sebiș în „cazul Keita”.
Articol de Viorel Jurcut, 9 mai 2017, 17:26
În turul actualei ediții de campionat, la finalul partidei Performanţa Ighiu – Naţional Sebiş, scor 3-1, conducerea oaspeţilor a contestat dreptul de joc al lui Souleymane Keita pe motiv că a fost legitimat nelegal.
Speța se judecă la comisiile Federației de aproape o jumătate de an, iar Național Sebiș așteaptă o victorie la „masa verde” în meciul amintit. În acest caz, formația arădeană ar urca pe primul loc al Seriei a IV-a, cu 47 de puncte, unul mai mult decât actualul lider, Ripensia Timișoara.