Un orădean ar putea juca în naționala Ungariei
Mijlocașul orădean Mario Simuț, legitimat la Haladas, în eșalonul al doilea al Ungariei, a fost convocat la o selecție a naționalei Under 19 a țării vecine. Acesta a ajuns în vară la actual lider din NB II, după ce în ultimii patru ani a fost la o școală de fotbal din Anglia, aflată sub coordonarea clubului West Ham United.
Articol de Gabriel Toth, 23 septembrie 2021, 16:34
Mario Simuț împlinește 18 ani chiar astăzi, 23 septembrie, și a mai fost legitimat în Oradea, la cluburile Șoimii, FC Bihor și Viitorul. El provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său, Sorin Simuț, a jucat la FC Bihor, Înfrățirea Oradea, Voința Oradea și la Derecske (Ungaria). Mama lui, Beatris Simuț, a practicat handbalul de performanță timp de 12 ani în Ungaria, la Hodmezovasarhely, Derecske și VAC.
Reunirea pentru selecția naționalei Under 19 a Ungariei va avea loc duminică, în localitatea Telki. Alături de Mario Simuț, la această acțiune au fost convocați alți doi jucători de la Haladas.