Un puști de 18 ani de la SCM Politehnica Timișoara, chemat la naționala de seniori
Interul SCM Politehnica Timișoara, Ianus Dumitrescu, a fost convocat la naționala de seniori, care se reunește la București, la 11 martie. Tânărul handbalist a fost chemat în premieră la naționala mare, după ce anterior a făcut parte din reprezentativele juvenile ale României.
Articol de Adrian Schindarli, 2 martie 2022, 10:29
În vârstă de 18 ani, Dumitrescu a debutat în acest sezon în Liga Națională și a fost campion național de juniori cu SCM Politehnica Timișoara.
Naţionala masculină de handbal a României va înfrunta Macedonia de Nord, în dublă manșă, în primul tur al barajului pentru Campionatul Mondial din 2023, meciuri care vor avea loc la mijlocul acestei luni.
***
Naționala feminină întâlnește Danemarca, astăzi, la ora 18,05. Partida contează pentru etapa a III-a a preliminariilor pentru Campionatul European și va avea loc la Mioveni.
Cristina Laslo, accidentată, va absenta, dar revine sub tricolor Cristina Neagu.