Un triplu campion al României a semnat cu UTA
UTA a ajuns la un acord cu Ionuț Neagu, pentru un contract de un an și jumătate. Neagu (29 ani) a fost campion al României cu Oțelul Galați, în 2011, şi cu Steaua, de încă două ori.
Articol de Adrian Schindarli, 15 februarie 2019, 13:53
A jucat şi în afara ţării, la Kardemik Karaburspor (Turcia) și Nea Salamina (Cipru). Din 2017 a fost component al echipei Gaz Metan Mediaș. A îmbrăcat tricoul reprezentativei României de trei ori.
„UTA e o echipă titrată, sperăm să revină cât mai curând la nivelul aşteptărilor. Am venit aici pentru că utiştii au avut încredere în mine, sper să le răsplătesc această încredere. Îmi doresc să devenim o echipă competitivă până în vară, apoi să încercăm promovarea. Toată lumea şi-o doreşte, iar eu cred că Aradul merită să fie pe prima scenă”
Ionuţ Neagu | uta–arad.ro
Arădenii joacă mâine, de la ora 11,00, un meci amical cu Șoimii Lipova. Secvențe din prima repriză pot fi urmărite în direct la Radio Timișoara, mâine, la Arena Radio, emisiune ce începe după știrile orei 11,00.