Uros Lucic revine la CSM Oradea
Campioana României la baschet masculin, CSM CSU Oradea, a ajuns la un acord cu jucătorul sârb Uros Lucic pentru o colaborare ”pe termen limitat”, anunță Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 18 septembrie 2018, 12:54
Lucic (35 ani, 2,07 metri) este jucător de poziţia 4, dar poate fi utilizat şi la poziţia 5. El se află la a patra experienţă în România, după două sezoane la CSM CSU Oradea, cu care a devenit campion al României, şi unul la Steaua.
Ultima oară, Lucic a jucat în Ungaria, pentru Jaszbereny KSE. În cariera sa a mai evoluat la Radnicki Belgrad, Sloga Kraljevo, Ergonom Nis, Zdravlje Leskovac, Mega Vizura, Zlatorog Lasko, Krka Novo Mesto, OKK Belgrad şi MZT Skopje.
În această vară, CSM CSU Oradea i-a mai adus pe americanul Marcus Ginyard, internaţionalul român Giordan Watson, tinerii Tudor Fometescu şi Edward Petrescu, dar s-a despărţit de Martin Zeno, Andrei Mandache, Goran Gajovic şi Stefan Nikolic.