UTA a încheiat cantonamentul cu o victorie la scor
Divizionara secundă UTA s-a impus cu 7-0 în ultimul amical disputat în cantonamentul de la Rogla, contra formației slovene de eșalon terț ND Dravinja.
Articol de Gabriel Toth, 25 iulie 2019, 20:58
La pauză, alb-roșii au condus cu 5-0, după ce Buhăcianu a semnat o „triplă”, în minutele 3, 22 și 44, iar israelianul Khalaila o „dublă”, în minutele 35 și 42. După pauză, arădenii au mai punctat de două ori, prin Oroian, în minutul 64, și Ciprian Rus, în minutul 66.
La intrarea în ultimul sfert de oră, Ivan a părăsit terenul accidentat, însă antrenorul Laszlo Balint nu a trimis în teren un înlocuitor, dorindu-și să vadă cum evoluează elevii săi în inferioritate numerică.
În testul de azi, UTA a evoluat în formula Bolboașă – Ivan, Șeroni, Salka, Deta – Vulturar, Pușcaș – Isac, Khalaila, Oroian – Buhăcianu. Au mai intrat Opric – Rus, Ursu.