UTA a mai legitimat un fotbalist, cu o zi înaintea întâlnirii cu Oțelul
Prim-divizionara de fotbal UTA a anunțat, aseară, perfectarea unui nou transfer. Mijlocașul ofensiv Andrei David a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu „Bătrâna Doamnă”.
Articol de Gabriel Toth, 13 noiembrie 2023, 08:21
Fotbalistul în vârstă de 20 de ani se pregătește de aproape două luni sub comanda lui Mircea Rednic. El e născut la Asiago, în Italia, a crescut la Fiorentina și a mai evoluat în Peninsulă pentru Piacenza și Aglianese. El are o selecție la naționala U16 a României și este eligibil regulii U21 din Superliga României.
Cu toate acestea, el nu va debuta oficial pentru UTA la meciul din această seară, cu Oțelul Galați, nefiind inclus în lotul deplasat la Sibiu. Vă amintim, în închiderea etapei a 16-a a Superligii, arădenii găzduiesc formația gălățeană pe stadionul „Municipal” din Sibiu, după ce precedentele jocuri de pe teren propriu au fost organizate la Oradea.