UTA a remizat cu brazilienii de la Gremio
Liderul ligii secunde, UTA, a încheiat la egalitate, scor 1-1, al doilea test din Antalya, susținut azi, împotriva selecționatei olimpice a brazilienilor de la Gremio Novorizontino.
Articol de Gabriel Toth, 8 februarie 2020, 18:22
Sud-americanii au produs prima modificare a tabelei la Belek, în minutul 29, stabilind și scorul primei reprize. UTA a reușit egalarea în minutul 76, atunci când Oroian a recuperat un balon degajat de portarul advers și i-a pasat lui Ciprian Rus, care a înscris.
Laszlo Balint a început meciul cu formula Bolboașă – Tomozei, Melinte, Crișan, Roumpoulakou – Moise, Hrezdac, Miculescu, Ursu, Jebari – Buhăcianu. Pe parcurs au mai intrat Iacob – Ilie, Pușcaș, Oroian, Ciucur, Ioniță, A. Rus, C. Rus, Isac, Bustea, Pașcu, Gavrilă.
Până la finalul stagiului, UTA se va mai duela cu Arsenal Tula (Rusia – miercuri, 12 februarie) și Vorslka Poltav U21 (Ucraina – vineri, 14 februarie).