UTA a remizat la Ploiești în uvertura etapei
Etapa a 18-a a Ligii a II-a s-a deschis cu o semi-surpriză. UTA a remizat în deplasare, cu Petrolul Ploiești, scor 2-2, întrerupând o serie de cinci victorii consecutive ale prahovenilor.
Articol de Gabriel Toth, 22 noiembrie 2018, 20:30
Ploieștenii au deschis scorul în minutul 12, prin Cătălin Ștefănescu, printr-un șut de la 12 metri, în dreapta lui Orlic. UTA a egalat în minutul 36, prin Ciprian Rus, care a transformat un penalti dictat pentru un fault al lui Antoche asupra lui Manea, fundașul petrolist văzând și al doilea cartonaș galben.
Arădenii au preluat conducerea la patru minute după pauză, prin același Ciprian Rus, care a scăpat spre poartă de la mijlocul terenului, după o combinație cu tânărul David Miculescu. Rezultatul final a fost stabilit în minutul 70, tot de la punctul cu var: Arnăutu a transformat un penalti, dictat după o intervenție imprudentă a portarului Orlic asupra lui Marinescu.
Antrenorul Ionuț Popa a abordat meciul în formula Orlic – Al. Manea, El Hasni, S. Benga, Copaci – Coulibaly, Andr. Enescu – Cr. Costin, Miculescu (Petra 55′), Cip. Rus (cpt.)(L. Oprea 86′) – Dav. Popa (N. Janos 62′).