UTA câștigă primul amical, cu cinci goluri înscrise în ultima jumătate de oră | AUDIO
UTA a disputat astăzi primul joc de verificare al cantonamentului din Slovenia. Fotbaliștii arădeni au întâlnit divizionara secundă bulgară Maritsa Plovdiv și au învins cu 5-1, toate golurile fiind înscrise în repriza a doua.
Articol de Adrian Schindarli, 24 iunie 2022, 19:51 / actualizat: 25 iunie 2022, 8:18
Bulgarii au punctat primii, după aproape o oră de joc, dar UTA a întors rapid scorul prin Raul Șteau și Florentin Matei, cel din urmă din penalty.
Scorul final s-a scris după o dublă a moldoveanului Virgiliu Postolachi, jucător format la PSG, primul gol din lovitură de la 11 metri, și o reușită finală a lui Claudiu Negoescu.
A fost primul meci al lui Ilie Poenaru la cârma roș-albilor. Tehnicianul a vorbit despre joc:
UTA, primul 11: Iacob – Dobrescu, Erico, Benga, Hoxhallari – Batha, Fl. Matei – Miculescu, Ubbink, Otele – Keseru.