UTA – marea nedreptățită; echipele bănățene încheie campionatul
Federația Române de Fotbal a organizat, astăzi, o videoconferință cu echipele din Liga 2 pentru a prezenta noile propuneri de continuare a sezonului. Reprezentanții celor 18 cluburi au avut de votat dintre trei scenarii.
Articol de Adrian Schindarli, 13 mai 2020, 20:08
Decizia a fost zdrobitoare în favoarea celui de-al treilea scenariu: play-off cu înjumătățirea punctele pentru primele șase clasate din acest moment. Celelalte 12 formații, între care bănățenele ASU Politehnica Timișoara, Ripensia Timișoara și CSM Reșița încheie sezonul, unul fără echipe retrogradate.
Iată care au fost – conform liga2.ro – cele trei scenarii:
- disputare a tuturor celor 14 etape rămase din acest retur.
- play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și play-out în două grupe de câte șase echipe. Ultimele două clasate în cele două serii urmau să retrogradeze în Liga 3, iar formațiile de pe locul 5 ar fi jucat un meci de baraj pentru menținerea în Liga 2.
- Cel de-al treilea a fost cu play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și ”înghețare” a sezonului pentru restul cluburilor din Liga 2, fără a mai retrograda nimeni.
Dunărea Călărași a votat pentru scenariul 1, UTA și Metaloglobus s-au abținut, iar celelalte 15 cluburi au votat pentru scenariu 3.
Pe 4 iulie ar trebui să înceapă play-off-ul, de la următoarea situație: UTA – 25 puncte, CS Mioveni – 20 puncte, Turris Oltul Turnu Măgurele – 20 puncte, Campionii FC Argeș – 19 puncte, Petrolul Ploiești – 19 puncte și Rapid – 19 puncte. Mioveniul, Turris și Rapid au beneficiat de rotunjire în momentul înjumătățirii.