UVT Agroland se retrage din campionat
Decizie surprinzătoare a celor de la UVT Agroland Timișoara. Președintele echipei de volei feminin, Horia Cardoș, a luat hotărârea de retrage echipa din campionat, la finalul turului din sezonul actual al Diviziei A1.
Articol de danoancia, 20 decembrie 2018, 16:04
Horia Cardoș a luat decizia ca urmare a atitudinii ostile a conducătorilor Federației Române de Volei față de clubul timișorean.
„Așa cum am avertizat din vară, clubul nostru se află sub asediul conducerii Federației Române de Volei, deoarece am început să spunem lucrurilor pe nume. Iată că la jumătatea sezonului regular, am hotărât să nu mai continuăm această luptă, fiindcă, din păcate, voleiul se îndreaptă, din cauza domnilor Vișan și Cotoanță, spre o fundătură”, a transmis președintele Horia Cardoș prin intermediul unui comunicat de presă.
În ciuda retragerii, Cardoș a spus că va continua să-l susțină pe antrenorul Bogdan Paul. „În ceea ce privește aspectele juridice ale relației dintre clubul nostru, Federație și antrenorul nostru Bogdan Paul, eu sper ca în procesul care va urma, Bogdan Paul să își dovedească nevinovăția și să ceară daune persoanelor care practic i-au întrerupt cariera, într-un moment în care lucrurile mergeau foarte bine, atât pentru el, cât și pentru clubul nostru. Ceea ce am spus în mai multe rânduri, public sau în discuții private, domnii Vișan și Cotoanță au niște probleme mari, pentru care vor plăti. Au făcut ilegalități pentru care există dovezi. Urmează ca organele statului să cerceteze și să se pronunțe”, a specificat Horia Cardoș
UVT Agroland se afla pe poziția a cincea la finalul turului de campionat.