Victorie clară pentru ASU Politehnica în primul test al iernii
Divizionara secundă ASU Politehnica s-a impus cu 7-0 în testul susținut astăzi, la Baza 2, în fața formației de Liga a IV-a FC Bazoșu Vechi. Patru dintre jucătorii sosiți în teste în ultima perioadă s-au înscris pe lista marcatorilor.
Articol de Gabriel Toth, 19 ianuarie 2019, 15:08
La pauză, alb-violeții din „B” conduceau deja cu 4-0. Au înscris Lazea (11-din penalti), Ivanovic (29), Pițuc (31) și Mera (34), iar în partea secundă au mai scuturat plasa Manea (62), M. Ene (72) și Velici (86).
Timișorenii l-au testat pe atacantul sârb Dejan Ivanovic, care a și înscris al doilea gol. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a mai fost în probe la ASU Poli și în ultimele două ierni, însă atunci nu a reușit să convingă staff-ul tehnic și a revenit în Serbia. În ultima jumătate de sezon, el a evoluat pentru OFK Vârșeț, formație din eșalonul al treilea al țării vecine.
Staff-ul condus de Cosmin Petruescu va decide în acest final de săptămână lotul care va intra în cantonament începând de luni.
În amicalul de astăzi, ASU Politehnica a evoluat în formula D. Munteanu – Ilan, Mera, Scutaru, Cherecheș – Pituc, Bedea, Lazea, Plămadă – Petcuț, Ivanovic. În repriza secundă au intrat Borbei – Jurj, Nicolescu, Vidrăsan, D. Bot, A. Manea, B. Vasile, Dros, Kiala, M. Ene, Velici.