Victorie de moral pentru FCC Baschet Arad
FCC Baschet Arad a obținut o victorie clară astăzi, 92-63 cu KSE Târgu Secuiesc, în cadrul etapei a 27-a a Ligii Naționale feminine. Jucătoarele lui Bogdan Bulj s-au impus în toate cele patru sferturi ale întâlnirii, reușind să își mărească semnificativ ecartul în jumătatea a doua a meciului.
Articol de Gabriel Toth, 7 martie 2021, 20:06
Americanca Angela Beadle s-a remarcat cu un double-double, cu 21 de puncte și 18 recuperări. Ecaterina Armanu, cu 19 puncte, și Marta Fodor, cu 15, au fost următoarele pe lista marcatoarelor la FCC Baschet Arad.
Vă amintim, ieri, formația de pe Mureș a cedat cu 78-61 în fața campioanei Sepsi Sfântu Gheorghe, gazda turneului. Săptămâna viitoare, galben-albastrele se deplasează la Cluj, pentru al treilea turneu al returului, unde se vor duela cu Olimpia CSU Brașov și CSM Târgoviște.