Victorie pentru Marius Copil, la Quimper
Tenismanul român Marius Copil l-a învins pe italianul Stefano Napolitano cu 7-6 (6), 3-6, 6-3, duminică, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului challenger de la Quimper (Franţa), dotat cu premii totale de 88.520 euro.
Articol de Adrian Schindarli, 24 ianuarie 2021, 16:52
Copil (30 ani, 216 ATP) a obţinut victoria în faţa lui Napolitano (25 ani, 279 ATP) după două ore şi 9 minute de joc, notează Agerpres. Românul a reuşit 10 aşi, iar italianul 13.
În ultimul tur al tabloului preliminar, Copil îl va înfrunta pe francezul Tristan Lamasine (27 ani, 249 ATP). Cei doi s-au înfruntat o singură dată până acum, Lamasine câştigând cu 6-4, 6-1 în 2019, în primul tur la Orleans (challenger).
Arădeanul şi-a asigurat un cec de 440 de euro şi un punct ATP.