Victorii mari pentru Balint și Diaconu la “Mondialele” de tenis de masă
Cuplul Bernadett Balint / Adina Diaconu s-a calificat in sferturile finale la Campionatul Mondial de tenis de masă, rezervat junioriorilor, care are loc la Shanghai, China. Jucătoarele legitimate la CSM Arad și ACS Dumbrăvița sunt singurele europene ajunse în această fază a competiției. În optimile de finală, româncele le-au învins cu 3-2 la seturi pe germancele Chantal MANTZ și Nina MITTELHAM.
Articol de Adrian Schindarli, 5 decembrie 2014, 19:17
În competiția de simplu, Balint și Diaconu au reușit câte două victorii în calificări, grație cărora au ajuns pe tabloul principal al celor mai bune 64 de junioare din lume. Adina Diaconu a avut un meci greu în primul tur – 4-3 cu LI Yu-Jhun, din Taipei – în vreme ce Bernadett BALINT și-a câștigat meciurile mai ușor. Pe tabloul principal, ambele „vestice” au trecut în turul secund: Balint – Jha (SUA) 4-3, Diaconu – Carey (Țra Galilor) 4-2.
La echipe, naționala noastră de junioare a pierdut două partide – 0-3 cu China și 1-3 cu Thailanda – și a ratat califcarea între primele opt formații de pe mapamond.