Victorii tricolore, la tenis de masă!
Articol de Viorel Jurcut, 2 noiembrie 2016, 12:15
Selecționata feminină de tenis de masă a României a învins formația Olandei cu scorul de 3-1, aseară, la Schiedam, într-o partidă din Grupa B a preliminariilor Campionatului European din 2017. Punctele echipei noastre au fost obținute de arădeanca Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs și Elizabeta Samara. În primul meci, Dodean a dispus cu 3-1 de Jie Li.
România e liderul grupei, cu 4 puncte, iar următorul meci îl va disputa în deplasare, cu Grecia, pe 13 decembrie.
Şi naționala masculină de tenis de masă a României a reuşit o victorie în preliminariile europene. Compatrioţii noştri au învins Cehia cu scorul de 3-2, într-un meci dramatic desfășurat în Grupa J. Punctele tricolorilor, care au condus cu 2-0, au fost aduse de Ovidiu Ionescu și Hunor Szocs (două).