Violeții pot lupta pentru locul 5!
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au câștigat, la limită, scor 28-27, meciul decisiv al seriei cu HC Vaslui, din grupa locurilor 5-8 a Ligii Naționale masculine. Alb-violeții au condus pe aproape toată durata meciului la Vaslui, având la pauză un avans de trei goluri, 13-10. În partea a doua, ecartul elevilor lui Pero Milosevic s-a mărit chiar la 5 goluri, însă finalul a fost unul cu mari emoții pentru timișoreni, gazdele reușind să egaleze, 27-27, în ultimul minut. Diferența a fost făcută de golul lui Lazarov, reușit cu 30 de secunde înaintea finalului. Filip Lazarov a fost, de altfel, principalul marcator al Politehnicii, cu 8 goluri, urmat de Filip Marjanovic, cu 7.
Articol de Viorel Jurcut, 13 mai 2017, 20:44
În disputa pentru locul 5, SCM Politehnica se va duela cu HC Odorhei, care a trecut, tot în trei meciuri de Dunărea Călărași. Primul meci va fi miercuri, 17 mai pe terenul celor din Odorhei, iar meciul al doilea la finalul săptămânii viitoare.