AUDIO / Volei masculin | „Studenții” timișoreni, prestație curajoasă, dar eșec în fața vicecampioanei
CSU UV Timișoara și SCM Zalău au deschis campionatul Diviziei A1 de volei masculin, astăzi, în sala Oituz. Vicecampioana ediției precedente s-a impus în minimum de seturi, 0-3, după un joc ce a durat puțin peste 60 de minute.
Articol de claudiusav, 9 octombrie 2021, 13:37 / actualizat: 9 octombrie 2021, 15:57
Oaspeții au câștigat, fără prea multe emoții, primul act, la 16, pentru ca în următoarele două replica timișorenilor să fie ceva mai consisentă. În al doilea set, Zalăul s-a impus la 21, pentru ca mai apoi să închidă meciul la 24, într-un final de set trei în care gazdele au avut și 24–23! Rodină, de la CSU, a totalizat 10 puncte, urmat de Clain, cu 9 și Vîrlan și Drăgan, cu câte 8 puncte fiecare.
De partea cealaltă, sălăjenii l-au avut pe Bălean în formă, cu 22 de puncte adunate, urmată de Minic și Coasă, cu câte 9 puncte fiecare.
La final, antrenorul timișorenilor, Sorin Schiesz, s-a declarat în mare parte mulțumit de prestația elevilor săi:
Alte trei partide din prima ligă se joacă astăzi, iar ultima întâlnire a rundei inaugurale va avea loc luni, în sala Rapid, acolo unde gazdele, revenite pe prima scenă după o lungă absență, vor juca un meci foarte dificil, contra Stelei. Partida va fi transmisă în direct la TVR 3, de la ora 17.00.