West Deva produce prima surpriză a Ligii I de fotbal în sală
Etapa secundă a Ligii I de fotbal în sală s-a încheiat la Deva, cu meciul dintre localnica West și vicecampioana FK Odorheiu Secuiesc. Gazdele au făcut o repriză secundă excepțională și au învins cu 5-4, după ce erau conduse cu 4-1 la jumătatea disputei.
Articol de Adrian Schindarli, 4 septembrie 2023, 18:59
Golul victoriei a fost înscris de Galfi în penultimul minut (39), atunci când harghitenii jucau cu portar-zburător. West pierduse în prima etapă cu 10-0 în fața concitadinei CSM (foto), dar acum se impune în ciuda faptului că antrenorul-jucător Ionuț Florea avut un lot restrâns la dispoziție.
Tot în etapa a II-a din Liga I de fotbal în sală, CSM Deva a obținut o victorie clară, în deplasare, în duelul vestic cu Șoimii Șimand, 15-2. Surprinzător, arădenii au deschis scorul, dar apoi hunedorenii au preluat controlul jocului, au condus cu 6-1 la pauză și s-au distanțat și mai mult în partea secundă.
Cristian Matei a marcat de 5 ori pentru deveni, urmat de Ricardinho, Savio, Ramic și Budai (câte 2 reușite), Boldor și Nastai (câte una).
CSM Deva a preluat conducerea Ligii I, la golaveraj, în urma acestui rezultat.
Într-un alt meci disputat ieri, Mausoleul Mărășeșți – CFR Timișoara 3-5. Pentru bănățeni au punctat Ilaș (de două ori), David, De Souza și Wellington.
CFR are și ea 6 puncte după primele două runde, precum CSM Deva, United Galați și Sepsi Sf. Gheorghe.