158 de cazuri de coronavirus în România
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut în România la 158, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Articol de Radio Timișoara, 16 martie 2020, 10:19
Astfel, au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava.
Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare.
În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania.
Persoanele infectate cu COVID-19 sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).
Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.