Toate cele cinci persoane decedate erau bărbaţi, transmite ISU Hunedoara.
Accidentul s-a produs într-un moment de neatenție al părinților, anunță Poliția Hunedoara.
Furturile de material lemnos din pădurile din zona comunei arădene Săvârșin au luat amploare luna aceasta.
Seismul a fost resimțit în mai multe localități din județul Arad dar în județul Timiș.
La faţa locului au intervenit şi 20 pompieri cu şapte bărci, precum şi doi scafandri, dar şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic.
Medicii se arată îngrijorați de înmulțirea cazurilor de tuse convulsivă, în special în rândul copiilor.
Tânăra a fost rănită grav, miercuri seară, după ce s-a urcat pe un vagon de marfă din preajma Gării Arad şi s-a curentat.
În urma aterizării forţate, pilotul, care se afla singur în cabină, a suferit fracturi la membrele inferioare.
Este al doilea caz care se întâmplă în județul Arad, în ultima perioadă.
Suspecții au achiziționat în leasing mașini în valoare de peste 2 milioane de lei.
Liderul formației Phoenix a absolvit Insitutul de Arte Plastice din Timișoara, actuala Facultate de Arte și Design a UVT.
Numărul turiştilor care aleg să-şi petreacă timpul liber la munte este în creştere. Alături de ei, pe cărările de munte se află şi salvamontiştii care vin mereu cu recomandări pentru o drumeție în siguranță.
Pasionații de tehnologie pot sărbători Ziua Timișoarei la Muzeul Tehnic al Universității Politehnica.
Este prima intervenție în cadrul unui compartiment de chirurgie oncologică nou-înființat.
Programul care a fost autorizat deja de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.
Contractul de finanţare prin PNRR pentru infrastructură universitară a fost semnat la sediul Ministerului Energiei
Patru persoane sunt cercetate pentru furt calificat, iar faţă de trei dintre inculpaţi, Judecătoria Timişoara a dispus măsura arestării preventive.
Anul acesta s-au înregistrat trei cazuri de persoane electrocutate în zone feroviare, în timp ce în perioada 2021 - 2023 au fost consemnate 27 de cazuri.
Suspectul avea opt pachete asupra lui, iar în urma perchezițiilor au mai fost ridicate și alte probe.
Nicu Covaci a împlinit 77 de ani în data de 19 aprilie.
Familia Regală va participa, joi, la o comemorare care va avea loc la Săvârşin, la împlinirea a opt ani de la decesul Reginei Ana a României.
Spitalul Județean din Timișoara continuă să se transforme într-un hub regional de sănătate, prin modernizarea Ambulatoriului în urma unui proiect de 16 milioane de lei.
Bărbatul a fost transportat la Clinica de Psihiatrie din Timișoara pentru evaluare.
Victimele au fost păcălite să depună bani pe care infractorii i-ar fi folosit la pariuri sportive sau cumpărături online.
Doi muncitori au fost răniți la începutul lunii iulie în timp ce executau lucrări de mentenanță.
Cinci presupuşi traficanţi de migranţi şi 30 de străini au fost ridicaţi pentru audieri în urma unor percheziţii.
Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal pentru tâlhărie calificată.
În vestul țării există risc de roaming involuntar în județele Timiș (31 UAT-uri), Bihor (26 UAT-uri), Caraș-Severin (19 UAT-uri), Arad (15 UAT-uri).
Descoperirea a fost făcută după miezul nopții, când au fost alertate autoritățile.
DSP Timiș precizează că urmărește evoluția infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul județului.
Un prim bilanț al Universității de Vest din Timișoara arată că au fost create peste 10.000 de conturi pe platforma de admitere.
Furtuna puternică a provocat din nou probleme în mai multe zone ale județului Hunedoara.
Bazinele de înot, piscinele și ștrandurile din Timiș sunt verificate în această perioadă dacă respectă normele igienico-sanitare.
Doi pacienți cu malarie au ajuns anul acesta la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Barometrul Calităţii Vieţii în 2023, realizat de Universitatea de Vest ,arată că timișorenii sunt mulţumiţi de calitatea vieţii în municipiu.
Accidentul s-a produs, marți dimineața, pe raza localităţii Cebza din județul Timiș.
Un bărbat a decedat după ce i s-ar fi făcut rău, duminică, în timpul unei drumeţii pe care o făcea în Masivul Vâlcan, din Valea Jiului.
Unitatea medicală din orașul Simeria, județul Hunedoara, a trecut pe alimentarea prin generatorul de curent electric.
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat 1.256 de noi infectări, la nivel național, și cinci decese.
Cantitatea zilnică extrasă din pânza freatică în ultimele zile a devenit egală cu cantitatea zilnică livrată și consumată la nivel de 24 de ore.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de viituri pe mai multe râuri din țară.
Proba scrisă a examenului s-a desfăşurat în patru centre din Arad.
În ultimele săptămâni, au fost semnate sute de contracte de muncă de către adolescenții din Arad, majoritatea în industria prelucrătoare.
Valul de căldură excesivă persistă în cea mai mare parte a țării, astfel că meteorologii au prelungit Codul roșu până miercuri inclusiv.
Apa potabilă este furnizată cu restricții în mai multe localități din județul Arad din cauza golirii rezervelor.
Medicii avertizează asupra riscurilor în cazul expunerii la soare între orele 11.00 şi 17.00 şi reamintesc importanţa consumului de apă.
Sistemul informatic a fost afectat iar climatizarea unității medicale s-a oprit din cauza întreruperii curentului electric.
Autoritățile din județul Arad au impus un program de distribuție a apei potabile pentru a reface rezervele.