Aglomerație la vămile Nădlac 2 și Jimbolia
Vama Nădlac 2, de pe autostrada Timişoara – Arad a fost aglomerată pe tot parcursul zilei, existând intervale de timp în care călătorii au avut de așteptat chiar o oă pentru controlul documentelor.
Articol de Radio Timișoara, 29 august 2017, 18:59
Autorităţile susţin că au luat măsuri, la orele prânzului fiind deschise chiar 8 benzi control pe senul de ieşire, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş.
La vama Nădlac de pe autostradă au crescut şi timpii de aşteptare, la 40 de minute, pentru ieşire-intrare în ţară pentru TIR-uri.
La ora transmiterii acestei știri, se așteaptă în jur de 60 de minute la Jimbolia, atât pe sensul de intrare cât și pe sensul de ieșire din țară, conform aplicației Poliției de Frontieră.
Celelalte puncte de trecere a frontierei dintre România şi Ungaria – din Arad, Timiş şi Bihor, pot fi tranzitate în cel mult 10 minute.