Anul 2014 a fost dificil din punct de vedere al situaţiilor de urgenţă
Anul 2014 a fost unul dificil din punct de vedere al situaţiilor de urgenţă, a declarat miercuri secretarul de stat în MAI Raed Arafat, cu ocazia prezentării evaluării activităţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă la un an de activitate.
Articol de Carla Chiu, 28 ianuarie 2015, 13:41
Potrivit Agerpres, Raed Arafat a prezentat o sinteză a activităţii acestui departament, precizând că evită să atingă două subiecte aflate în anchetă, respectiv accidentul produs în munţii Apuseni şi cel de pe lacul Siutghiol.
Oficialul MAI a arătat că numărul intervenţiilor a crescut cu 14 procente faţă de 2013, până la 355.338. Astfel, la incendii au fost 20.114 de intervenţii, la asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat – 306.942, protecţia comunităţilor – 11.458, asistenţă persoane – 5.591 şi alte situaţii de urgenţă – 11.233.
Potrivit raportului, se observă o uşoară scădere a intervenţiilor la incendii şi uşoare creşteri la restul acţiunilor. La nivel naţional au fost în medie 57 de intervenţii pe zi la incendii (cele mai multe în Bucureşti), o creştere cu 9% faţă de 2013 a acţiunilor de intervenţie la accidente rutiere, Bucureştiul rămânând în frunte la numărul de intervenţii la acest capitol.
‘Situaţia serviciilor voluntare a fost de 8.205 în 2014, în scădere cu 1,7% faţă de 2013, şi consider că ar fi bună o mai bună mobilizare a voluntarilor. (…) Misiunile detaşamentului aeromedical au avut o creştere de 36,2%, cu executarea a 5.533 de ore de zbor. Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov a avut cele mai multe solicitări de urgenţă în 2014, cu un număr de 337.251, în creştere cu 0,09% comparativ cu 2013’.’
Secretarul de stat a spus că pentru operaţionalizarea SMURD au fost instruite anul trecut peste 10.000 de persoane şi au fost efectuate o serie de exerciţii tactice. În urma intervenţiilor SMURD au fost salvate peste 5.600 de persoane, dintre care 1.120 de copii, 9.772 de animale şi peste 53.000 de păsări.
De asemenea, personalul navigant de la nivelul Inspectoratul General de Aviaţie a susţinut o serie de instruiri în Italia, Finlanda, Germania, prin cursuri de supravieţuire pe mare, în condiţii de vreme rece. Arafat a subliniat că se impun noi angajări de cadre specializate la acest serviciu.
În 2014 au fost înfiinţate trei dispecerate comune ISU-SAJ, astfel încât în acest an funcţionează 37 de dispecerate comune ISU-SAJ şi două dispecerate integrate în judeţele Mureş şi Hunedoara.
Raed Arafat a anunţat că în 2015 se va concentra pe pregătirea de personal şi pe reechiparea unităţilor de primiri urgenţe, vechi de peste şapte ani.
Prezent la şedinţa de bilanţ, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a asigurat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă de susţinerea sa.
‘Mulţumiri pentru ceea ce faceţi, vă asigur de sprijinul Ministerului Sănătăţii. (…) Ştiu că pentru dvs nu există sărbători, timp cu familia şi cred că meritaţi toată aprecierea şi dăruirea cu care vă faceţi datoria. (…) Sunteţi ultima speranţă a celor în nevoie‘, a spus Bănicioiu, subliniind că un număr impresionant de persoane au fost asistate în 2014. ‘Au fost 841 intervenţii pe zi la SMURD anul trecut, au fost peste 4 milioane de oameni asistaţi în centrele de primiri urgenţe, din care 1,5 milioane veniţi cu SMURD. Aceasta arată rolul important al acestei structuri.’
Ilie Botoş, secretar de stat în MAI, a transmis mesajul vicepremierului Gabriel Oprea, care şi-a exprimat aprecierea faţă de activitatea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă la un an de activitate.
Botoş a amintit că în ultimul an au fost adoptate măsuri pentru intervenţii cât mai rapide, respectiv întocmirea unor hărţi de risc la fiecare judeţ în funcţie de particularităţile zonelor respective, inventarierea mijloacelor de intervenţie ale MAI, MAPN şi operatori privaţi, care vor fi implementate într-o aplicaţie informatică. El a declarat că din februarie vor începe încadrările a 180 de pompieri.