Apel către donatorii de sânge! Centrul de Transfuzii Sanguine Timișoara colectează sânge pentru răniții de la Crevedia
Centrul de Transfuzii Sanguine Timișoara s-a mobilizat și așteaptă donatori de sânge pentru răniții în urma exploziilor de sâmbătă seara de la Crevedia.
Victimele au nevoie de trombocite și plasmă, însă nu doar astăzi, a subliniat la Radio Timișoara, directorul Centrului, Rodica Lighezan.
“Astăzi îi așteptăm până la ora 13:30 și ultimul care intră în centru și la ora 13:30 va fi recoltat. Dar, pe lângă necesarul de Timișoara, o parte dintre trombocite, cea mai mare parte, de fapt o să o trimitem la București. Mai facem apel și la donatorii de afereză, cei care au venele suficient de bune astfel încât să poată dona doar trombocite, să vină să doneze și vom organiza, probabil, prin serviciul de ambulanță, transportul către București. Dar, în fiecare zi, va trebui să avem suficient donatori și, de aceea ar fi bine dacă s-ar putea programa ca să nu aștepte la cozi interminabile, să se programeze și pe Donorium și pe BlooDoChallenge, astfel încât să avem atât necesarul pentru victimele de la Crevedia. Ele sunt acum obiectivul cel mai important, dar și pentru pacienții din spitalele din Timișoara”, spune Rodica Lighezan.
Articol de Radio Timișoara, 27 august 2023, 09:55
Centrul de Transfuzii Sanguine Timișoara se află lângă Spitalul Județean, iar programul pentru donatori este de la 7:30 la 13:30.