Aproape 300 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Arad pot rămâne fără posturi la încetarea stării de alertă
Aproape 300 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi-ar putea pierde posturile la ridicarea stării de alertă.
Articol de Radio Timișoara, 7 martie 2022, 18:08
Este vorba despre angajați pe perioadă determinată în contextul pandemiei de COVID-19.
Reprezentanţii Spitalului Județean Arad spun că în perioada pandemiei au fost angajaţi zeci de medici şi asistenţi medicali, pentru a se putea face faţă numărului mare de pacienţi internaţi cu COVID-19. După ridicarea stării de alertă, personalul aflat în această situaţie va putea rămâne pe posturi încă 30 de zile.
Reprezentanţii spitalului spun că riscă să îşi piardă posturile 22 de medici, 129 de asistenţi medicali, 89 de infirmieri, 31 de brancardieri , 14 registratori medicali şi patru muncitori necalificaţi.
Conducerea spitalului doreşte să păstreze o parte dintre angajaţi, însă aşteaptă apariţia unor reglementări legale privind posibilitatea încadrării lor pe perioadă nedeterminată.
În același timp, la Direcţia de Sănătate Publică sunt în această situaţie în jur de 45 de angajaţi, însă instituția ar dori să-i păstreze pe o parte dintre aceştia.