Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Aradul, sub apă

Ploile abundente de miercuri au provocat inundaţii importante în municipiul Arad, unde sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă cantităţilor însemnate de precipitaţii căzute în câteva ore.

Inundatii la Arad
Foto: Zeci de case, institutii publice si drumuri au fost inundate la Arad

Articol de Radio Timișoara, 23 iulie 2014, 18:40

20 de case, mai multe instituţii publice şi zeci de străzi au fost inundate, în urma furtunii de miercuri. În subsolul Spitalului Municipal Arad, apa atingea, la un moment dat, un metru adâncime. Au fost inundate câteva încăperi ale spitalului precum şi subsolul Serviciului de Ambulanţă Arad.

Sistemul de canalizare nu a rezistat din cauza cantităţii mari de precipitaţii, iar în multe zone ale oraşului apa pluvială şi cea menajeră au refulat.

Canalizarea nu a mai făcut faţă în cartierul Subcetate, la Gemi, în Micălaca sau sub Viaduct, unde apa a ajuns să măsoare peste un metru şi jumătate.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au intervenit, încă de dimineaţă, la mai multe case sau blocuri, pentru a scoate apa din beci sau subsoluri. Purtătorul de cuvânt în cadrul ISU Arad, căpitan George Pleşca, spune că s-a intervenit cu toate echipamentele din dotare.

Am intervenit pentru evacuarea apei, cu motopompe, pe străzile Memorandumului, Moţilor, Iacob Cardoş, Ineului, dar şi la Serviciul de Ambulanţă şi Spitalul Municipal. Încă de dimineaţă au fost înregistrate peste 50 de apeluri de urgenţă, prin serviciul unic 112. Am evaluat situaţiile în parte şi am intervenit, punctual, acolo unde am considerat că situaţia este mai gravă.

Probleme mai serioase au fost înregistrate pe mai multe străzi din cartierul Grădişte, dar şi în Micălaca.  Cea mai afectată zonă a fost cea a viaductului din Micălaca, din zona Billa, unde canalizarea a cedat iar circulaţia a fost întreruptă, temporar, pe ambele sensuri de mers.

Şi reprezentanţii Companiei de Apă-Canal şi ai Primăriei Arad au intervenit în alte câteva cazuri în care au fost inundate străzi sau grădini.

Sursa foto: glsa.ro

Ministerul de Externe: Atenționare de călătorie în Croația; cod roșu și portocaliu de vânt
Social sâmbătă, 15 februarie 2025, 15:17

Ministerul de Externe: Atenționare de călătorie în Croația; cod roșu și portocaliu de vânt

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că...

Ministerul de Externe: Atenționare de călătorie în Croația; cod roșu și portocaliu de vânt
Copiii din Deva, ai căror părinți muncesc în străinătate, monitorizați de asistenții sociali
Social sâmbătă, 15 februarie 2025, 06:43

Copiii din Deva, ai căror părinți muncesc în străinătate, monitorizați de asistenții sociali

40 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt monitorizați de Direcția de Asistență Socală Deva, în anul 2025. Conform...

Copiii din Deva, ai căror părinți muncesc în străinătate, monitorizați de asistenții sociali
98% rata de soluționare a proceselor la Curtea de Apel Timișoara
Social vineri, 14 februarie 2025, 21:28

98% rata de soluționare a proceselor la Curtea de Apel Timișoara

Rata de soluționare a proceselor, pe raza Curții de Apel Timișoara, depășește 98%. Președintele Curții de Apel Timișoara, Maria Dica, a...

98% rata de soluționare a proceselor la Curtea de Apel Timișoara
Medicii de la UPU îi îndeamnă pe pacienții cu urgențe ușoare să se adreseze centrelor de permanență
Social vineri, 14 februarie 2025, 20:46

Medicii de la UPU îi îndeamnă pe pacienții cu urgențe ușoare să se adreseze centrelor de permanență

Medicii lansează un nou apel către pacienți să se îndrepte spre centrele de permanență în cazul urgențelor ușoare. Șeful Unității de...

Medicii de la UPU îi îndeamnă pe pacienții cu urgențe ușoare să se adreseze centrelor de permanență
Social vineri, 14 februarie 2025, 18:32

Extinderea sediului facultăților de Arte și Teatru din Timișoara, întârziată de lucrările arheologice

Universitatea de Vest din Timișoara continuă Etapa a II-a a proiectului “Extinderea sediului Facultății de Arte si Design și a Facultății de...

Extinderea sediului facultăților de Arte și Teatru din Timișoara, întârziată de lucrările arheologice
Social vineri, 14 februarie 2025, 11:38

Consultaţii medicale şi fără carduri de sănătate

Pacienții din judeţul Hunedoara pot beneficia, temporar, de consultaţii medicale şi fără cardurile de sănătate. Decizia a fost luată pentru...

Consultaţii medicale şi fără carduri de sănătate
Social miercuri, 12 februarie 2025, 10:36

A spart vitrina unui magazin și a furat telefoane mobile. Polițiștii, pe urmele atacatorului

Poliţiştii timişoreni caută o persoană deocamdată neidentificată, care a furat, marţi seara, şapte telefoane dintr-un magazin din...

A spart vitrina unui magazin și a furat telefoane mobile. Polițiștii, pe urmele atacatorului
Social marți, 11 februarie 2025, 18:04

Clubul Sportiv Școlar din Lugoj, afectat de reducerea constantă a bugetului

Activitatea a peste 600 de copii de la Clubul Sportiv Școlar din Lugoj este afectată de reducerea constantă a bugetului instituției. Sumele...

Clubul Sportiv Școlar din Lugoj, afectat de reducerea constantă a bugetului