Asociații de revoluționați din Timișoara, împotriva proiectului de declarare a Iașiului ca Oraș – martir al Revoluției
Mai multe asociații de revoluționari din Timișoara cer respingerea proiectului de lege privind declararea municipiului Iași ca „Oraș – martir al Revoluției din Decembrie 1989”. Proiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților.
Articol de Radio Timișoara, 29 martie 2021, 17:28
Demersul a fost iniţiat de senatorul Dan Lungu, în amintirea intenției unui grup de ieșeni de a organiza un miting anticomunist, în 14 decembrie 1989, un episod care, însă, nu a mai avut loc pentru că organizatorii au fost reținuți de securitate.
Declararea Iașului ca oraș martir ar bagateliza jerfa eroilor din Timişoara, consideră preşedintele Memorialului Revoluţiei, Gino Rado.
Vă reamintim, despre evenimentele de la Iaşi nu s-a vorbit până în 1994, când povestea a fost pusă pe tapet, într-o carte, de scriitorii Casian Marian Spiridon şi Gheorghe Florescu.
În 2003 a mai existat un demers similar, în mandatul preşedintelui Iliescu, însă proiectul a fost respins.