Atentat în Turcia: Mai mulți morți și răniți după ce un autobuz care transporta militari a explodat
Cel puțin 13 soldați turci au fost uciși și alți 48 răniți, după ce un autobuz care transporta cadre militare a explodat în oraşul Kayseri, situat în partea centrală a Turciei, informează Euronews.
Soldații, fără grade sau subofițeri, obținuseră permisiunea de a părăsi comandamentul militar pentru ziua de sâmbătă, a explicat armata într-un comunicat. Răniții au fost transportați de urgență la spital. Printre ei s-ar putea afla și civili, a mai precizat armata.
Potrivit agenţiei de ştiri Dogan, explozia a lovit autobuzul în momentul în care acesta s-ar fi aflat în apropierea unei maşini în care s-ar fi aflat materiale explozive. Premierul turc ar fi declarat că explozia din oraşul Kayseri este similară dublului atentat care a avut loc în urmă cu o săptămână în Istanbul.
Kayseri este unul dintre marile oraşe din Turcia, acesta fiind un important centru industrial.
Articol de Radio Timișoara, 17 decembrie 2016, 10:38