Au început înscrierile pentru Festivalul – Concurs “Din comoara satului”
După 10 ani de reușite, încununați cu prezența în Banat a laureaților din toate edițiile, povestea continuă în comuna timișeană, Ghiroda. Ediția a XI-a a manifestării organizată de Asociația Culturală “Pro Datina”, cu sprijinul autorităților locale, va avea loc la sfârșitul acestei luni, 29 și 30 mai.
Articol de Daniela Bacila, 16 mai 2019, 16:10
Concursul “Din comoara satului” este destinat soliștilor vocali din întreaga țară cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Probele concursului sunt cele cunoscute în competițiile genului, cântec doinit sau baladă fără acompaniament și cântec de joc cu acompaniamentul orchestrei, pentru care este necesară partitura muzicală. Va fi asigurat de Orchestra Ansamblului profesionist “Banatul”, dirijor, prof. Sebastian Roșca.
Preselecția se va desfășura miercuri, 29 mai, ora 12:00, la Centrul de Cultură și Artă, str. E. Ungureanu, nr. 1, Timișoara.
Concursul, Gala Laureaților și recitalurile invitaților vor avea loc joi, 30 mai, de la ora 19:00, la Casa de Cultură din Ghiroda.
Înscrierile se pot face pe adresa de mail prodatina@yahoo.com
Relatii suplimentare puteți obține la telefonul 0721 822 322, Felician Ciolea, directorul Festivalului.
Radio Timișoara se află și în acest an printre partenerii media.