AUDIO / Ele au tradiția, noi avem tinerețea
Locurile al IX-lea, România, și al IV-lea din clasamentul Fed Cup, Germania, se întâlnesc astăzi și mâine, la Cluj, pentru un loc în Grupa Mondială. Barajul aduce pe zgura montată în cea mai modernă sală din țară două jucătoare din Top 10 WTA, Angelique Kerber (locul al treilea) și Simona Halep, a șasea, de fapt două foste ocupante ale poziției secunde în ierarhia mondială.
Articol de Adrian Schindarli, 16 aprilie 2016, 06:42
Cele două nominalizate de Alina Tecșor pentru meciurile de simplu au 24 de ani, Simona Halep, și 25, Irina Begu, în vreme ce Germania propune jucătoare de aceeași vârstă, 28 de ani, pentru primele patru meciuri, Angelique Kerber și Andrea Petkovic. Singura trecută de 30 de ani dintre cele opt jucătoare prezente la Cluj este racheta a treia a Germaniei, Annika Beck, nr. 41 WTA, la cei 32 de ani împliniți în februarie.
Nemțoaicele sunt duble câștigătoare ale competiției, în 1987 și 1992, în era Steffi Graff și au jucat 46 de sezoane în Grupa Mondială a Fed Cup. Româncele au doar 13 ediții în elită, cu cea mai bună performanță accederea în sferturile de finală, în anii 70-80.
Simona Halep a vorbit despre meciul său din prima zi, cu Andrea Petkovic.
Reuniunea de sâmbătă începe la ora 13,00, cu partida dintre Irina Begu și Angelique Kerber, iar jucătoarea noastră este încântată ca va juca în fața a peste 7.000 de spectatori.
Căpitanul nejucător, Alina Tecșor-Cercel a vorbit despre argumentele care au stat la alegerea Irinei drept racheta 2 a României.