Bărbat accidentat mortal pe o trecere de pietoni din oraşul Sebiş
Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni, în oraşul Sebiş, şoferul în vârstă de 63 de ani fiind cercetat penal.
Articol de Radio Timișoara, 18 ianuarie 2022, 19:40
“Din cercetări a reieşit că un bărbat de 63 de ani din satul Cil, care conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din Sebiş, a accidentat o persoană de sex masculin care se afla pe trecerea de pietoni. În urma impactului a rezultat decesul pietonului. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, spune Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Poliţiştii nu au stabilit deocamdată identitatea victimei, continuând cercetările într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă.