Căpitanul, pe picior de plecare: „În ultima lună și jumătate, nu am vorbit cu nimeni de la Timișoara” | AUDIO
Baschetbalistul Nikola Pesakovič, care a evoluat în ultimele două sezoane la SCM Timișoara, se află acasă, la Čačak, Serbia, și face câte două antrenamente pe zi. Jucătorul în vârstă de 29 de ani se găsește la final de contract cu alb-violeții și spune că viitorul său va fi stabilit în zilele următoare.
Articol de Adrian Schindarli, 16 iulie 2020, 10:53 / actualizat: 16 iulie 2020, 19:09
Căpitan al Timișoarei, „Pesak” a trecut prin momente foarte grele de la începutul pandemiei încoace, dar acum se bucură să fie împreună cu familia sa:
„Când am ajuns în Serbia, în 16 martie, guvernul de la Belgrad a decis să închidă granițele și să impună carantină de 28 de zile celor care veneau din alte țări. Ne-au pus în vedere să nu ne întâlnim cu nimeni, nici cu familia: eu am stat într-un apartament, în Cacak, iar soția mea și fiica noastră erau la Rudnik, într-o zonă muntoasă, la o oră depărtare de Cacak. Nu-mi văzusem familia de două luni, căci eu eram angrenat în campionat și apoi a urmat carantina, așa că s-au făcut trei luni. A fost foarte greu”
Nikola Pesakovič – pentru declarația AUDIO pe larg, acționați tasta „play”
Sezonul acesta, sârbul a evoluat în 18 partide de campionat pentru SCMT, cu medii de 10,8 puncte, 3,8 pase decisive și 2,1 recuperări/meci. Într-un interviu pentru Radio Timișoara, Pesakovič – aflat la final de contract – a vorbit și despre viitorul său baschetbalistic:
„Nu pot spune dacă viitorul meu va fi la Timișoara, pentru că nu cunosc nimic. Am o ofertă de la un club din afara României, dar voi ști totul exact în următoarele zece zile. Ca să fiu cinstit, nu sunt deloc sigur că voi continua la SCM Timișoara”
Nikola Pesakovič – pentru declarația AUDIO pe larg, acționați tasta „play”
Ca tânăr jucător, în perioada 2011-2012, „Pesak” a jucat la Partizan Belgrad, după care a mai avut contracte în Grecia și Bosnia-Herțegovina.
„Evoluam foarte bine la Borac Cacak și Partizan a decis să mă transfere. Am semnat un contract pe patru ani, la acea echipă cu bancă foarte puternică și care juca în Euroligă. Țin minte că mai ales noi, tinerii, ne antrenam nebunește, câte șase-șapte ore pe zi. La acel moment, probabil că organismul meu nu era pregătit pentru un astfel de ritm: la un antrenament m-am accidentat grav la genunchi și am ajuns pe masa de operație. Partizan a decis să rezilieze contractul, nu a mai avut răbdare cu mine. Alți șase-șapte tineri erau pregătiți să dea totul, existau foarte mulți înlocuitori. Totuși, cele 14-15 luni petrecute la alb-negrii din Belgrad au reprezentat o experiență minunată. Sunt puțin trist că nu am mai primit o șansă, dar asta-i viața”
Nikola Pesakovič
Sârbul își amintește că Partizan era una dintre forțele Europei la acel moment. „A câștigat campionatul Serbiei de 13 ori consecutiv, s-a impus de mai multe ori în Liga Adriatică, se califica în mod constant în fazele superioare ale Euroligii, chiar și în Final Four. Antrenorul Dusko Vujosevič a implementat un sistem solid, cu jucători valoroși. Partizan era o mașină de baschet, la acea vreme”, rememorează jucătorul originar din Cacak.
Pesakovič a vorbit și despre trecerea lui Vujosevič la U-BT Cluj-Napoca:
Baschetbalistul are o fiică de un an și două luni și este pus în situația de a se împărți între antrenamente și îndatoririle de tată. „Pesak” și-a demonstrat calitățile de părinte acceptând să fredoneze bucăți din cântecele de leagăn pe care le știe:
Un interviu pe larg cu Nikola Pesakovič va fi la Radio Timișoara, în emisiunile sportive ale acestui final de săptămână (sâmbătă 11.05-13.00, duminică 11.05-12.00).