Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Cererea de sânge a crescut de 10 ori în Hunedoara. Se caută mai ales grupele 0 şi AII

Cererea de sânge şi produse din sânge a crescut de 10 ori în primul trimestru al acestui an, în judeţul Hunedoara, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care numărul donatorilor fidelizaţi este mai mare cu 15%, în acelaşi interval de referinţă.
“Este nevoie mare de sânge din grupele 0 şi A II, iar pentru acest lucru am iniţiat o campanie de donare de sânge realizată cu sprijinul instituţiilor din administraţia publică. Cererea de sânge a crescut în judeţul Hunedoara de 10 ori, mai ales pentru concentratul trombocitar, care se foloseşte la bolnavii oncologici sau în intervenţiile chirurgicale laborioase”, spune directoarea Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine Hunedoara, dr Victoria Hălmagi.
În acest context, Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine a declanşat o serie de campanii prin care îşi propune să determine cât mai multe persoane să doneze sânge.
Una dintre acţiuni, denumită ‘Donarea de sânge, salvează vieţi!’, a avut loc, astăzi, la Primăria Deva.
În cadrul acesteia, atât edilul Florin Oancea, cât și 50 de angajați ai municipalității au donat sânge.
După acţiunea de la Primăria Deva vor urma şi alte instituţii publice, unde angajaţii Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine Hunedoara se vor deplasa în cadrul campaniilor pentru donări de sânge.

Cererea de sânge a crescut de 10 ori în Hunedoara. Se caută mai ales grupele 0 şi AII

Articol de Radio Timișoara, 22 mai 2023, 17:13

 

Deficit de specialiști în cardiologie pediatrică la Institutul de Boli Cardiovasculare
Sănătate miercuri, 5 februarie 2025, 16:08

Deficit de specialiști în cardiologie pediatrică la Institutul de Boli Cardiovasculare

Secția de Chirugie Pediatrică a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara are nevoie de specialiști. Medicii timișoreni reușesc să...

Deficit de specialiști în cardiologie pediatrică la Institutul de Boli Cardiovasculare
Proiect pentru o nouă clădire de 200 de milioane de euro a Spitalului Județean din Timișoara
Sănătate duminică, 2 februarie 2025, 08:25

Proiect pentru o nouă clădire de 200 de milioane de euro a Spitalului Județean din Timișoara

Spitalul Județean din Timișoara vizează o finanțare de 200 de milioane de euro pentru construirea unui nou corp de clădire. Cererea a fost...

Proiect pentru o nouă clădire de 200 de milioane de euro a Spitalului Județean din Timișoara
Spitalul Județean extinde trei compartimente în fosta clădire a maternității Bega
Sănătate vineri, 31 ianuarie 2025, 22:15

Spitalul Județean extinde trei compartimente în fosta clădire a maternității Bega

Spitalul Județean din Timișoara extinde trei compartimente în clădirea în care a funcționat maternitatea Bega. Conducerea spitalului...

Spitalul Județean extinde trei compartimente în fosta clădire a maternității Bega
Numărul cazurilor de gripă s-a dublat într-o săptămână în județul Hunedoara
Sănătate vineri, 31 ianuarie 2025, 19:18

Numărul cazurilor de gripă s-a dublat într-o săptămână în județul Hunedoara

Numărul cazurilor de gripă diagnosticate în judeţul Hunedoara s-a dublat în ultima săptămână de raportare. Potrivit Direcției de Sănătate...

Numărul cazurilor de gripă s-a dublat într-o săptămână în județul Hunedoara
Sănătate joi, 30 ianuarie 2025, 19:05

Proiect pentru o secție de transplant cardiac la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara

Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara intenționează să înființeze o secție de transplant cardiac. Managerul Institutului de Boli...

Proiect pentru o secție de transplant cardiac la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara
Sănătate miercuri, 29 ianuarie 2025, 19:00

Cazurile de infecții respiratorii ocupă toate paturile pentru copii de la Spitalul Județean Arad

Numărul infecţiilor respiratorii diagnosticate a crescut cu 57% în ultimele două săptămâni, în judeţul Arad. Potrivit Direcției de...

Cazurile de infecții respiratorii ocupă toate paturile pentru copii de la Spitalul Județean Arad
Sănătate marți, 28 ianuarie 2025, 17:52

Program redus de vizitare în Timiș, pe fondul infecțiilor respiratorii

Spitalele din Timiș și-au schimbat programul de vizitare, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infecții respiratorii. Direcția de...

Program redus de vizitare în Timiș, pe fondul infecțiilor respiratorii
Sănătate marți, 28 ianuarie 2025, 08:00

Cazurile de infecții respiratorii reduc programul de vizitare la Spitalul Județean Arad

Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad reduce programul de vizitare ca urmare a numărului mare de infecții respiratorii. Astfel,...

Cazurile de infecții respiratorii reduc programul de vizitare la Spitalul Județean Arad