Costescu și Jeremic se reîntâlnesc la Pitești
Tudor Costescu este noul antrenor principal al echipei BCM U FC Argeș Pitești. Tehnicianul în vârstă de 46 ani revine în Trivale, unde aducea Cupa României în 2012, printr-o finală câștigată împotriva BC Timișoara.
Articol de Adrian Schindarli, 13 iulie 2020, 17:09
Costescu s-a despărțit de Dinamo Știința București, echipă pe care a pregătită în ultimele două sezoane, plecare pe care a anunțat-o astăzi: „Am petrecut 2 ani absolut extraordinari la echipă, am avut parte de niște provocări profesionale deosebite cărora le-am făcut față doar datorită faptului că am avut alături oameni minunați, cărora țin să le mulțumesc pe această cale și să le urez mult, mult succes în continuare”
Tudor Costescu este și selecționer al naționalei de baschet seniori a României. Antrenorul se va reîntâlni la Pitești cu câțiva jucători pe care i-a pregătit în cel mai recent mandat al său la Timișoara (2017-2019): Mladen Jeremic, Tudor Gheorghe și Bogdan Penciu.
„Am acceptat cu mult elan această provocare. Mă simt foarte legat de orașul Pitești și de echipa reprezentativă a acestuia. Cunosc profesionalismul și energia celor implicați și am speranța că vom putea atinge un nivel de performanță ridicat. Îmi doresc foarte mult să începem sezonul având din nou sala plină și susținerea publicului piteștean”
Tudor Costescu
Selecționerul și Mladen Jeremic au făcut echipă și la Dinamo, în sezonul 2019/2020. Și tot astăzi, clubul roș-alb a anunțat că noul său antrenor este cipriotul Antonis Constantinides, care astfel revine în România, după experiența de la Tg. Jiu.