Diminețile satului, în vizită la pemii din Ravensca și la gospodarii din zona colinară a Timișului
Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 18 aprilie, între orele 8:00 și 9:00, vă propune înregistrări realizate în localitatea Ravensca, aparținătoare de comuna Șopotu Nou, la pemii din vârful muntelui, apoi vom hoinări prin zona colinară a Timișului și vom cunoaște sau ne vom reîntâlni cu gospodari destoinici din comunele Bara și Ohaba Lungă.
Articol de Radio Timișoara, 17 aprilie 2021, 07:00
În centrul satului Ravensca se găsesc: sediul Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România, filiala Ravensa bineînțeles, căminul cultural, biserica și o casă de pemi(cehi) harnici. Se mai găsește și un magazin, dar pe acela nu l-am fotografiat.
Pe dealurile de la Ravensca, un ceh din Cehia a adus o rasă de vaci lânoase. Chiar când eram acolo, una dintre ele a fătat. Cele patru imagini de aproape au fost realizate de fericitul proprietar. După prima zi în lume, vițelul s-a așezat să se odihnească. Asistența a fost imortalizată de mine. De la stânga la dreapta: umbra fotoreporterului(eu), Iosif Veverca, reprezentantul pemilor din Ravensca în Consiliul Local al comunei Șopotu Nou, de cel puțin două ori fericitul ceh, Tomas Kacena, prima dată că e însurat cu o pemoaică din Ravensca, și primarul comunei Șopotu Nou, Păun Baba, mândru nevoie mare de ce gospodari are.
Din toată strada din comuna Bara unde se afla și casa părintească a lui Valentin Miloș a mai rămas ruina unei singure case. Cu 6 ani în urmă acesta a hotărât să transforme fosta grădină în livadă, iar acum are 100 de pruni de toată frumusețea. Cum se fac prune și pentru țuică și pentru magiun, toată lumea e mulțumită.
În grădina locuinței din comună sunt vreo 80 de tot felul de pomi fructiferi și câteva zeci de stupi. Nu știm dacă Nicolae Oprea, fostul vicepreședinte al Consiliului județean Timiș, și-a pus masca pentru a se apăra de virusuri sau ca să nu-l recunoască albinele.
Pentru frumoasele flori din curtea casei meritele aparțin în totalitate găzdăriței. Ca și pentru delicioasele magiunuri. După spusele soțului, prunele au fost atât de dulci că nu a fost nevoie de zahăr.
Am prins și câțiva edili la lucru: în comuna Bara viceprimarul Valentin Olaru, de formație medic veterinar, iar în Ohaba Lungă primarul Gigi Murărescu, care are program prelungit pentru că are tot felul de investiții în derulare.