Dispare cota unica? Ministrul Finanţelor: Nu sunt de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare
Ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare, de 16%, informează un comunicat al ministerului de resort, citat de Agerpres.
Articol de Radio Timișoara, 13 noiembrie 2014, 21:36
‘Ministrul Finanţelor Publice Ioana-Maria Petrescu nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare. La Ministerul Finanţelor Publice, autoritatea în ceea ce priveşte stabilirea politicii fiscale, nu s-a făcut niciodată un scenariu privind eliminarea cotei unice de impozitare’, se precizează în comunicat.
Reacţia MFP vine în urma unor informaţii apărute în presa centrală potrivit cărora Guvernul ar intenţiona să elimine cota unică de impozitare, de 16%, din anul 2016, şi să aplice cote progresive.
Sursa foto: capital.ro