DNA cere Senatului aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov. Premierul a acceptat demisia acestuia din funcția de ministru al Finanțelor
Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz Senatului pentru reținerea și arestarea lui Darius Vâlcov. Ministrul demisionar al Finanțelor este acuzat de trafic de influență de pe vremea când era primar al Slatinei.
Articol de Radio Timișoara, 19 martie 2015, 18:07
Procurorii spun că în 2009, administratorul unei firme i-ar fi contactat pe Darius Vâlcov în încercarea de a câștiga mai multe licitații în Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. Administratorul firmei voia ca firma sa să se ocupe de reabilitarea și extinderea rețelei de apă din aceste localități, iar ăn schimb, i-ar fi promis lui Vâlcov 20% din valoarea sumelor încasate – aproximativ două milioane de euro.
Și procurorul general, Tiberiu Niţu, a transmis joi ministrului Justiţiei cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influenţă.
Premierul Victor Ponta a scris joi pe Twitter că i-a aprobat demisia ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, după ce DNA a cerut sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a acestuia.
‘Având în vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia dlui Vâlcov! Voi prezenta în cel mai scurt timp preş. Iohannis o noua propunere pentru MFP’, precizat Victor Ponta.
Vâlcov este cercetat de DNA într-un dosar cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Sursa foto: digi24.ro