Doi răniţi în incendiul din Colectiv vor fi transferaţi în străinătate
Doi dintre pacienţii răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv vor fi transferaţi în scurt timp în străinătate. Decizia a fost luată în urma evaluării a 15 dintre pacienţii aflaţi în continuare în spitalele din Bucureşti şi a altor 15 dintre cei care au fost deja externaţi.
Articol de Radio Timișoara, 17 decembrie 2015, 07:40
Autorităţile spun şi că unii pacienţi din străinătate vor fi repatriaţi.
Conform datelor oferite de Ministerul Sănătăţii, un singur rănit – dintre cei trataţi în Romania – mai este în stare critică, 18 sunt în continuare în spitale, iar 63 au fost externaţi.