Donald Trump, plasat în custodia poliţiei la tribunalul din Florida, conform procedurilor
Articol de Radio Timișoara, 13 iunie 2023, 22:19
Articol de Radio Timișoara, 13 iunie 2023, 22:19
Fostul preşedinte american Donald Trump a fost reţinut, conform procedurilor, la tribunalul din Miami, unde i se iau lua amprentele înainte de a se înfăţişa în faţa judecătorului.
Fostul șef de stat american trebuie să răspundă acuzaţiilor penale potrivit cărora a păstrat în mod ilegal documente de securitate naţională când a părăsit funcţia şi a minţit oficialii care au încercat să le recupereze, relatează CNN.
Trump şi fostul său consilier Walt Nauta au fost reţinuţi, a declarat un oficial al tribunalului, înainte de audierea programată pentru ora locală 15.00 (22.00, ora României), când trebuie să spună cum pledează în cazul celor 37 de capete de acuzare.
Actul de acuzare susţine că Trump a conspirat cu Nauta pentru a păstra documente clasificate şi a le ascunde de un mare juriu federal.
Luarea acuzatului în custodie și amprentarea, atunci când se prezintă la tribunal, reprezintă o procedură standard.
Acuzaţiile federale pot duce la o condamnare de până la 20 de ani de închisoare. Donald Trump şi-a făcut deja clară intenţia de a pleda nevinovat.
Pe de altă parte, primarul oraşului Miami a făcut apel pentru proteste paşnice atunci când Donald Trump va avea prima apariţie la tribunal, relatează România Actualități.
Francis X. Suarez şi oficialii Poliţiei au declarat că se aşteaptă ca mii de persoane să demonstreze în sprijinul fostului preşedinte american.
Până în prezent, niciun preşeidnte american nu a mai fost acuzat de infracţiuni federale.