Duminică, la Diminețile satului, despre pregătirile din preajma Paștelui
Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 24 aprilie, între orele 8 și 9, vă propune o întâlnire cu activități culinare realizate în preajma Paștelui. Poveștile, în vorbe și imagini, au fost înregistrate în casa familiei Uscatu, Rodica și Ioan, din Dalboșețul Văii Almăjului, Valea Miracolelor după cum frumos a botezat-o poetul Iosif Băcilă, consătean cu eroii emisiunii de astăzi.
Articol de Radio Timișoara, 23 aprilie 2022, 09:39
Activitatea începe cu câteva zile înainte de Paște. Vineri se vopsesc ouăle, bineînțeles că în mod tradițional, cu coji de ceapă roșie, care sigur nu sunt toxice și mai sunt și biodegradabile. Tot atunci se spală măruntaiele și se pregătătesc pentru drobul de miel, iar carnea de friptură se pune la baiț. Frecate cu slănină, ouăle capătă un luciu deosebit.
Chiar dacă gospodinele sunt ocupate în cea mai mare parte a timpului cu pregătirile de Paște, nici masa la zi nu este neglijată. Și pentru că este încă post, o ciorbă de drăgăvei, fasole bătută și salată de vinete sunt tocmai potrivite.
Ceapa este necesară la multe feluri de mâncare, inclusiv la sarmale. Acestea sunt produse în mod tradițional, pentru că trebuie să se odihnească un timp înainte de a fi puse la fiert.
Sâmbătă se prepară salata de boeuf, dar nu din mix de legume cumpărat de la supermarket. După cum vedeți, morcovii, cartofii se fierb separat și se taie la fel, pentru că și morcovii și cartofii sunt din grădina casei, iar salata de boeuf va avea sigur un gust deosebit. Între timp pe cuptor fierb sarmalele, pentru că și cuptorul cu lemne funcționează în paralel cu aragazul.
Duminică dimineața este momentul sprintului final: se pune carnea de miel în cuptor la prăjit, se pregătește supa din pui de casă și chiar carne de pui pentru cei cu stomacul mai sensibil, se prepară salata și piureul de cartofi, astfel încât toate să fie cu temperatura potrivită când vor fi puse pe masa de Paște.
Supa și tăvile cu friptura de miel sunt gata de pus pe masă. Din păcate, din motive pragmatice, cele mai multe prăjituri nu mai sunt produse în casă, dar tot în sat rămâne activitatea, pentru că doi, trei specialiști pregătesc dulciurile pentru toți doritorii.